UPDATE. P!nk, “Blow me” (One last kiss) – LIVE la Ellen + ultimul single, “Try”
P!nk si-a facut auzit cel mai recent single, “Blow me” (One last kiss), la celebra emisiune a lui Ellen!
“Blow me” (One last kiss) fusese lansat oficial ca single la inceputul lunii iulie. Era chiar primul single pe care P!nk il anunta de pe noul album “The Truth About Love”. Materialul inca nu a fost lansat, insa se va intampla si asta in urmatoarele 7 zile. “The Truth About Love” vine dupa 4 ani de pauza. Ultimul material promovat de P!nk a fost “Funhouse”, in 2008.
In debutul noului sezon “The Ellen Show”, cantareata a interpretat LIVE single-ul “Blow me” (One last kiss). A fost a doua interpretare pe care a oferit-o acestei piese, dupa ce saptamana trecuta pe arena din Staples Center (Los Angeles) a facut senzatie in cadrul galei MTV VMA.
Interpretarea din cadrul emisiunii lui Ellen poate fi si ultima pentru “Blow me” (One last kiss). S-a confirmat deja ca “Try” va fi urmatorul single pe care cantareata il va promova de pe noul album “The Truth About Love”…
Albumul “The Truth About Love” va contine 13 piese in varianta originala, si 17 in varianta deluxe. Dintre acestea se regasesc si 3 colaborari alaturi de Nate Ruess, Lily Rose Cooper si… Eminem.
UPDATE 23:45
Iata ca n-a mai fost nevoie de o asteptare prelungita. Noul single “Try” a fost incarcat in versiunea “lyric-video” pe contul de VEVO al artistei. Cum suna va puteti convinge ascultandu-l ceva mai jos!
Cum vi se pare LIVE-ul de la Ellen? Dar noul single?